Roma este echipa lui de suflet, la Milan a câștigat titlul: „Pentru rossoneri era greu să facă mai rău decât în sezonul trecut. Olimpico fără pista de atletism le-ar aduce giallorossilor 6-7 puncte în plus pe an. Modric este ca Totti, Zanetti și Maldini”

A alergat mereu la maxim, nu e de mirare că a decis să se retragă în sala de forță: „Alergam chiar și acolo și, la un moment dat, m-am întrebat: «De ce faci asta?». Nu mai avea sens. Venise momentul să mă ascult; în ultimii doi ani am jucat în condiții neobișnuite pentru un fotbalist profesionist. Și astăzi, dacă aș putea da timpul înapoi, aș face aceeași alegere. Dovada? Am fost la stadion la meciul Milan-Fiorentina și nu am avut acea senzație de… ăăă… «La naiba, cât de mult mi-aș dori să fiu pe teren»”. Totuși, Alessandro Florenzi nu a devenit deloc insensibil la fotbal, dimpotrivă. Ba chiar, în acest weekend are loc meciul său: pe de o parte, Roma, echipa preferată, cea în care s-a născut și a crescut; pe de altă parte, Milan, echipa cu care a câștigat titlul de campion și și-a încheiat cariera.

Două instantanee cu Florenzi, câte una pentru fiecare tricou.

„În tricoul Romei, cu siguranță debutul, în 2011, când am intrat în locul lui Totti împotriva Sampdoriei. Dar și sferturile de finală din Liga Campionilor împotriva lui Barça, un meci ca acela nu l-am mai trăit niciodată: pentru atmosferă, pentru cât de perfecți eram noi, pentru meciul care a ieșit. În tricoul Milanului, fără îndoială: după-amiaza de la Sassuolo, cea a titlului de campion, un trofeu care îmi lipsea și o satisfacție imensă după un sezon extraordinar”.

Milan-Roma: cine are mai mult de pierdut?

„Milanul, pentru că are ca obiectiv declarat revenirea în Liga Campionilor, dar poate cu siguranță să aspire la ceva mai mult. Roma vine deja ca lideră, joacă bine și statisticile îi sunt favorabile…”.

Apropo, te așteptai la o astfel de Roma?

„Am considerat întotdeauna că Roma are un lot foarte puternic, dar, dintr-un anumit punct de vedere, faptul că o vedem acolo sus este o surpriză. Nu este ușor să asimilezi stilul de joc și nivelul de pregătire fizică impus de Gasperini într-un timp atât de scurt, iar acest lucru mă face să cred că există marjă de îmbunătățire. Rămâne de văzut unde va fi în martie pentru a înțelege ce șanse va avea”.

La fel și în cazul lui Milan: te așteptai la așa ceva?

„Adevărul, fără menajamente? Era cu adevărat dificil să facă mai rău decât anul trecut, din toate punctele de vedere. Faptul că au o singură competiție de disputat și că au adus un antrenor atât de bun și de experimentat ajută, iar apoi au făcut o piață de transferuri bună: au venit jucători puternici, Modric în frunte, și experimentați. Dar și baza de plecare exista, pentru că anul trecut echipa era valoroasă. Apoi, oh, sunt anumite sezoane în care se întâmplă de toate și rezultatele nu-ți sunt favorabile, căpitane…”

În lupta pentru titlu, le-ați include pe amândouă? Spuneți-ne clasamentul dumneavoastră.

„Favorite sunt Inter și Napoli, la egalitate. Dar atenție, este o luptă deschisă, clasamentul va trebui urmărit în primăvară. Dacă Roma rămâne acolo sus, poate avea un cuvânt de spus, Milanul are o singură competiție și va rămâne cu siguranță acolo, și să nu uităm de Juve, care, după părerea mea, va beneficia mult de schimbarea antrenorului”.

Apropo de faptul că joacă doar în campionat: sunt unii care spun că neparticiparea în cupe are efectul opus, că slăbește tensiunea…

„Nu. Am trăit asta pe propria piele, nu sunt de acord. După părerea mea, am câștigat titlul cu Milanul tocmai pentru că am ieșit din Liga Campionilor și, astfel, am reușit să ne pregătim bine din punct de vedere fizic. Iar astăzi, faptul de a ajunge la un meci pregătit din punct de vedere fizic face diferența”.

Milan și Roma, aceeași problemă: atacantul central.

„La bază se află întotdeauna o problemă de încredere. Experiența mea mă face să spun că, atunci când nu are încredere, tinde să se autosaboteze. Apoi, sunt cazuri diferite: atacantul central al Milanului se numește Santi Gimenez, ajunge în fața porții, are multe ocazii și îi lipsește atât de puțin, un fir de nisip, pentru a se debloca. La Roma, în schimb, nu se știe cine este atacantul central, și este cam aceeași problemă pe care o are și Juve. Nu este un rol banal: este ca și portarul, trebuie să știi cine este titularul. Lipsa certitudinii poate influența sezonul unui jucător”.

La Roma, atmosfera pune presiune: un plus sau o povară?

„Să nu glumim, e un plus. Mi se face pielea de găină când spun asta: imaginați-vă cum ar fi Olimpico fără pista de atletism. Ar aduce cel puțin 6-7 puncte în plus pe sezon”.

Ați jucat alături de cei mai mari: ne puteți explica cum se explică un Modric de 40 de ani?

„Face diferența cu mintea, cu modul său de a vedea fotbalul, dar mai ales cu felul în care l-a trăit. Modric este ca Totti, Maldini sau Zanetti: uitați-vă cum s-au îngrijit de-a lungul anilor în ceea ce privește alimentația, pregătirea fizică și constanța. Modric nu este ceea ce este pentru că a început o dietă anul trecut, ca să ne înțelegem… Ceea ce contează este parcursul”.

Ne puteți explica și cazul lui Leao? Când își dezvăluie adevăratul campion din interior?

„Rafa are un stil propriu, are nevoie de o încredere imensă; va face pasul următor când va înțelege cât de puternic este. Și nu e o coincidență că toată lumea îi cere să facă acest pas, pentru că toți cred că e pe punctul de a deveni un campion. Altfel, nu i-ar cere asta. Sper să o facă curând, pentru că o merită și pentru că țin la el”

Gabbia, Bartesaghi, Pisilli, Pellegrini… cum e să joci purtând tricoul care te-a format?

„Patru băieți speciali pentru mine. Pellegrini e un prieten, pe Pisilli l-am văzut crescând, iar lui Matteo și Davide cred că le-am oferit ceva, pentru că la Milan ei erau tinerii, iar eu eram bătrânul. Să joci pentru „echipa ta” îți poate oferi mai mult, dar sunt atât responsabilități, cât și onoruri. Ai mai multă presiune decât ceilalți, dar dacă știi să o gestionezi, atunci devine combustibil și te face să zbori cu adevărat”.

Camarda a marcat primul său gol în Serie A și i l-a dedicat chiar ție.

„Un om de cuvânt. Anul trecut îl tachinam destul de mult pentru că vedeam ceva în el; este un băiat cu o ambiție incredibilă. Îi spuneam mereu: «Pentru tot ce-ți ofer, primul gol în Serie A trebuie să mi-l dedici». Era o glumă, desigur, mie îmi ajunge un «mulțumesc» pentru sfaturile pe care le primesc de la mulți băieți. Dar acea dedicație mi-a făcut o mare plăcere. I-am scris zilele trecute, după penalty-ul ratat împotriva lui Napoli: «Să știi că eu voi fi cel care se va face auzit când lucrurile merg prost. Când înscrii primul gol în Serie A, toți sunt buni”.

Mai vedeți pe undeva un alt Florenzi?

„Nu, nu văd. Poate că există, dar nu mi-a sărit în ochi. Dar nu pentru că aș crede că nu există cineva mai bun decât mine, eh… mă refer la cineva cu caracteristicile mele”.