„Bestia” mărturisește: „La Giallorossi se țin minte greșelile, nu loviturile de voleu; oamenii vorbesc fără să știe. La un moment dat, eram titular în naționala Braziliei, dar nu și la Roma. L-am văzut pe Totti plângând pentru Franco Sensi. Aș fi putut merge la Milan și apoi la Inter, dar eram prea scump și l-au luat pe Sneijder…”

Când spui Julio Baptista, îți vin în minte loviturile de cap din răsturnare, fazele de mare clasă și derby-ul Romei decis cu o lovitură de cap în vinclu. „Golul marcat împotriva Lazei valorează la fel de mult ca golul de la Camp Nou care a doborât-o pe Barça”. Apoi, însă, există și cealaltă fațetă a monedei: dificultățile din ultimii ani la Roma, insultele care au devenit apoi meme, comentariile de cult. „Am citit și am auzit multe prostii despre mine. Mulți oameni, mai ales în Italia, își permit să vorbească fără să știe”. „Bestia” răspunde din Madrid, unde studiază pentru a deveni antrenor. Deschide cufărul amintirilor și se lasă purtat de val. O polaroidă după alta, în ordine cronologică. Interesul lui Mourinho, avansurile lui Galliani, cele patru goluri înscrise împotriva lui Liverpool, însoțite de ovații în picioare din partea publicului de la Anfield.

Julio, să începem cu aventura ta italiană. La câteva zile după sosirea ta, a murit președintele Romei, Franco Sensi. Ce amintiri ai?

„M-am trezit că îi purtam sicriul pe umeri. Totti mi-a explicat că Sensi era Roma. Și plângea. El, ca mulți alții. Era o formă de iubire pe care o văzusem rar la suporteri, m-a impresionat”.

În primul an, lucrurile au mers bine. O relație bună cu Spalletti, golul din derby, lovitura de cap din răsturnare împotriva lui Torino.

„Am făcut multe faze grozave, nu-i așa? Glumă la o parte, da, a fost un sezon bun. Pentru Spalletti aș fi mers la război, mă pusese în centrul jocului său. Îi datorez foarte mult”.

O amintire din derby? A fost primul tău derby, ai marcat imediat sub tribuna Sud.

„A fost nebunie. Centrare de la Totti, lovitură de cap de-a mea și gol. Așa am câștigat. Îmi amintesc de lumea în delir. La Roma sunt nebuni… în sensul bun al cuvântului. Dar golul din derby valorează pentru mine la fel de mult ca cel marcat pe Camp Nou împotriva Barcelonei. Și acolo am fost decisiv”.

Experiența sa la Roma s-a încheiat însă în mijlocul dificultăților și al criticilor. Cum a decurs totul?

„M-am simțit puțin trădat, să fiu sincer. Mă simțeam bine, eram convocat la națională și eram cel mai bun de pe teren. La Roma, însă, nu jucam. Ranieri nu mă folosea prea mult. Și nu m-a luat niciodată deoparte să-mi dea o explicație, niciodată o lămurire. Păcat. Am plecat pentru că aveam nevoie de noi stimulente”.

Dacă îi cauți numele pe YouTube, vezi cum este asociat cu comentarii legendare despre greșelile sale în tricoul „giallorosso”. Acel „Julio, pleacă de aici” a devenit celebru printre suporteri. L-a văzut vreodată?

„Nu, și nu-mi pasă deloc. Am citit și am auzit multe prostii despre mine. Treceam printr-o perioadă dificilă, în care nu aveam încredere în mine și nu reușeam să fiu jucătorul de altădată. Înțeleg dorința de a deveni «celebri», dar e nevoie de puțin respect. Mulți oameni, mai ales în Italia, își permit să vorbească fără să știe”.

Per ansamblu, cum evaluezi experiența ta la Giallorossi?

„Dacă o privesc din toate unghiurile, pot spune că au fost ani importanți; desigur, îmi pare rău că nu am câștigat titlul și că am încheiat așa. Se pare că unii oameni își amintesc mai mult de greșeli decât de golurile marcate din lovitură de cap. Vi se pare corect? Poate ar trebui să i se spună cuiva să-și facă mai bine treaba și să transmită mai bine informațiile…”.

Acum să derulăm înapoi. În Europa v-a dus Sevilla. Acolo l-am văzut pe cel mai bun Julio?

„Da, sunt atașat de toate echipele la care am jucat, dar Sevilla va fi întotdeauna specială. Am marcat 47 de goluri în doi ani, eram un adevărat tanc. De atunci au început să-mi spună «Bestia». Jumătate de Europa mă voia.”

Dintre concurenți, Real Madrid-ul „Galacticos” a ieșit învingător.

„O echipă nebună, era greu să-ți găsești un loc. Pe bancă era Capello, în atac jucau Ronaldo și Raul, iar în spatele lor se aflau Zidane, Beckham și Figo”.

Apoi a ales să meargă la Arsenal, sub formă de împrumut, pentru a avea mai multă continuitate. Ești unul dintre puținii jucători din istorie care au marcat 4 goluri la Anfield, știai asta?

„Nu știam, dar știu că a fost o seară incredibilă. Am marcat de patru ori și am câștigat cu 6-3. În momentul în care am fost schimbat, tot stadionul s-a ridicat în picioare să mă aplaude. Am privit în sus și am văzut un zid roșu. O tribună precum Kop care te omagiază, mai ales când ești adversar, îți dă fiori”.

Să trecem la momentele decisive. Sunt cel puțin două de povestit, ambele legate de Milano. Prima a fost din cauza unei dorințe a lui Galliani…

„Era în 2007, venisem după doi ani așa și așa între Madrid și Londra. Știu că Milanul mă voia. În cele din urmă, însă, l-au luat pe Pato, iar eu m-am dus la Roma. Și când te gândești că în luna mai a acelui an au câștigat Liga Campionilor…”.

Câștigarea Ligii Campionilor de către echipa la care trebuia să ajungă el pare o constantă în povestea sa legată de transferuri. De fapt, s-a întâmplat ceva similar chiar înainte de tripla realizată de Interul lui Mourinho. În acel caz, lipsea doar semnătura?

„Eram într-adevăr foarte aproape, da. A avut loc chiar și o convorbire telefonică cu Moratti, iar lui Mou îi plăcea de mine. Apoi nu s-a mai concretizat nimic: Roma voia mai mulți bani. Inter a apelat, așadar, la Sneijder, fostul meu coechipier de la Real. Păcat, poate că la una dintre cele două echipe aș fi reușit să câștig o Ligă a Campionilor…”.

În încheiere: viitorul tău ca antrenor. În trecut ai spus că există mai puține oportunități pentru antrenorii de culoare. Crezi că este din motive de rasism?

„Nu știu. Dar este un fapt. Câți antrenori de culoare vedeți în primele cinci campionate? Eu văd puțini. Aș vrea să cred că e doar o coincidență, dar, din păcate, nu cred. Există mai puține oportunități. Sper totuși să fiu eu cel care va inversa tendința, niciodată să nu spui niciodată…”.