Fostul fundaș central brazilian, care a jucat atât la Inter, cât și la Atlético: „Simeone transmitea ambiție și determinare, Mancini era un gentleman, iar De Boer nu a fost înțeles. Luciano, în schimb, trăia cu teama că vor vorbi de rău despre el, nu-i plac cei care au opinii diferite de ale lui. Am avut de-a face cu lucruri legate de teren și de atunci…”

João Miranda a depășit așteptările. La 10 ani, în timp ce mama sa își ștergea lacrimile la înmormântarea primului său fiu, Joao i-a atras atenția. „Îți promit că voi deveni fotbalist. Voi onora memoria fratelui meu”. Promisiune ținută. Miranda a fost unul dintre cei mai buni fundași centrali ai generației sale, campion al Europa League în 2012 cu Atletico și finalist în Liga Campionilor în 2014, când „cabezazo”-ul lui Sergio Ramos i-a smuls din mâini o cupă deja câștigată. „La fazele fixe eram cei mai buni. El a marcat chiar cu capul, în minutul 93…”. Miranda, în vârstă de 41 de ani, ne răspunde din São Paulo pentru a ne povesti despre perioada sa la Atlético-Inter. Patru ani la Madrid cu cinci trofee, tot atâția la Milano, dar fără să câștige niciunul. „Un alt mare regret”.

Miranda, trăiești mereu pentru fotbal?

„Sigur, dar fără nostalgie. M-am retras la 38 de ani fără regrete. Am câștigat cu São Paulo, cu Atlético și am fost căpitanul Braziliei la Cupa Mondială din 2018. Mi-ar plăcea să încerc să fiu agent. În rest, îmi urmăresc copiii: amândoi joacă fotbal. Cel mai mare, Joao Vitor, este în Slovacia. Și joacă fundaș central, ca tatăl său” .

Ce pereche a fost Miranda-Godin?

„De neegalat. Voi fi sincer: pe vremea aceea nu era nimeni ca noi. Nici măcar Ramos-Varane la Real sau BBC-ul de la Juve. Poate individual da, dar împreună eram foarte puternici. Am fost primii soldați ai lui Simeone, și chiar mă amuză să mă definesc așa…”.

De ce?

„Dacă nu aș fi fost fotbalist, m-aș fi înrolat în armată. Cu noi în spate, oricum, nu trecea nimeni”.

Cum ai ajuns la Madrid?

„Eram titular la un San Paolo care primea puține goluri. M-au căutat și Lazio și Milan, dar Atletico a venit cu un proiect și am semnat cu șase luni mai devreme”.

Cum era primul Simeone?

„Așa cum îl vedeți acum. Unul care ne aduna la mijlocul terenului cu discursurile lui: „Dacă ești cel mai bun de pe teren, nu-mi pasă dacă pierzi”. Chiar dacă, atunci când ieșeam învinși, era o dramă. Era ca și cum am fi luat rămas bun de la un membru al familiei la înmormântare. Ne-a transmis foame de victorie și determinare”.

O imagine despre felul lui de a fi?

„Îmi amintesc felul în care stătea pe bancă: mereu îmbrăcat în negru, plin de adrenalină, temperamental. Pe teren este o persoană, în afara terenului este alta. Când îl întâlneam prin Madrid, poate la cină, ne îmbrățișa și glumea cu toți, dar la antrenament ne măcelărea. O oră și jumătate de intensitate. Și trebuia să dai 100%, altfel te mânca”.

Care este mai puternic, Atletico-ul lui sau cel de astăzi?

„Din punct de vedere tehnic, cel de astăzi. Noi l-am construit, pe Atletico. Eu, Godin, Courtois, Juanfran, Falcao, Diego Costa. Cel de astăzi depășește chiar și conceptul de determinare și foame de victorie. Îmi place Raspadori, de exemplu: un jucător atât de tehnic poate aduce un plus în atac. Ar putea fi arma în plus a lui Simeone astăzi”.

Cholo a avut întotdeauna reputația de „catenacciaro”. Dumneavoastră, ca fundaș și pilon al echipei sale de la Atletico, ce răspuns aveți?

„Să mergem mai departe și să ne uităm la meciuri. Ni s-au spus de toate, de-a lungul anilor. Dar ceea ce contează sunt cele cinci trofee câștigate alături de el, de la Liga la Europa League”.

Să vorbim acum despre Inter.

„Imediat ce am ajuns, în 2015, unul dintre asistenții lui Mancini mi-a spus că ar trebui să mă îmbunătățesc mult la nivel defensiv. Am rămas un pic așa, la urma urmei făcusem ceva… dar avea dreptate. Serie A m-a completat”.

În 2018 ai spus: „Sunt cel mai bun fundaș din Serie A”. Confirmi?

„Sigur că da, eram. Istoria mea vorbește de la sine”.

Ai juca atât la Inter, cât și la Atletico de astăzi?

„Da. Cel mai bun Miranda ar fi titular la ambele cluburi. Nerazzurii au trei fundași centrali foarte puternici, dar preferatul meu este Bastoni: rapid, tehnic. Seamănă cu mine”.

La Inter ar fi putut da mai mult?

„Depinde de punctul de vedere, dar în general cred că da. Cu Mancini, De Boer și Pioli eram titular, apoi a venit Spalletti. Unul care a impus frica”.

În ce sens, frica?

„Ca antrenor, nimic de spus: un învingător. A readus Interul în Champions League și a pus bazele pentru viitor, dar ca om… mai bine lăsăm-o baltă. Cel mai prost antrenor pe care l-am avut în Italia din acest punct de vedere. Mancini a fost un gentleman, De Boer nu a fost înțeles. Dar Spalletti trăia cu teama că cineva ar putea vorbi de rău despre el. Dacă te gândești bine, puțini jucători au avut relații bune cu el”.

În ce privințe nu v-ați înțeles?

„Ne-am certat din cauza unor probleme de pe teren. Nu-i plac cei care i se opun și au opinii diferite. După acea ceartă, care a avut loc în ultimul meu an la Inter, am început să joc din ce în ce mai puțin. Mă alinia o dată da, o dată nu. Așa e greu să intri în formă, mai ales dacă te trezești că joci doar meciurile importante”.

În 2019, el i-a luat banderola de căpitan lui Icardi. Și din cauza declarațiilor Wandei.

„Chestiuni personale. El e așa: nu cred că se gândește în totalitate la echipă. Când te ia în vizor, s-a terminat. Oricum, în ciuda a ceea ce spunea Wanda, Mauro a fost întotdeauna profesionist cu noi. Și cât de mult marca…”.

Ce regret are ca fost jucător al Interului?

„Faptul că nu am câștigat niciun trofeu”.

Un comentariu despre Lautaro? L-a întâlnit în ultimul său an la Nerazzurri, înainte de a se întoarce în Brazilia.

„Unul dintre cei cinci atacanți de top din lume. Are forță, tehnică și calități. Poate marca în orice moment”.

Cum se va termina meciul Atletico-Inter?

„Aș spune că va fi egalitate. Pentru Atletico simt un pic mai multă afecțiune, dar în Italia m-am simțit extraordinar. Patru ani magici”.