În tricoul „rossonero”, Christian trăiește – după propriile sale cuvinte – cel mai bun moment al carierei, se gândește la prelungirea contractului și este un idol al suporterilor. În SUA, în schimb, a fost criticat, chiar și de personalități cunoscute precum Lalas, pentru „dezertarea” din ultimele convocări. Dar selecționerul Pochettino nu se poate descurca fără el

Nu am ajuns încă la nivelul zicalei evanghelice „nemo propheta in patria” – nimeni nu este profet în propria țară –, dar un lucru este cert: cele două lumi fotbalistice ale lui Christian Pulisic nu mai coincid. Cel puțin, nu așa cum se întâmpla în trecut, nu așa cum ar trebui să fie, teoretic. Pentru că, dacă pe de o parte există universul milanez, unde Christian este – alături de Modric și Rabiot – un idol absolut al suporterilor și un pilon al echipei, pe de altă parte există galaxia cu stele și dungi, unde porecla de „Captain America” începe – de fapt, nu de ieri – să creeze o oarecare nemulțumire. Se simte o oarecare tensiune. Gradul de popularitate este în scădere, din cauza unor absențe din loturi care au fost prost primite de publicul american, care în aceste zile este în fierbere din cauza Cupei Mondiale de acasă, care se apropie cu pași repezi.

În acest ultim vals al meciurilor internaționale, Pulisic a făcut o alegere clară. A ales Milanul. Și a făcut-o în esență pentru că este o pauză care duce la derby și pentru că, după pauza din octombrie, se întorsese din SUA cu o leziune la mușchiul biceps femural, în contextul unei gestionări din partea staff-ului american considerată destul de discutabilă la Milanello și în împrejurimi. Un caz care l-a determinat apoi pe selecționerul Pochettino să-și apere propriile decizii și pe cele ale staffului medical („A jucat împotriva Australiei pentru că se simțea bine și pentru că toate evaluările medicilor noștri erau corecte. Iar jucătorul era de acord cu noi. Milanul nu are motive să se plângă”). Excluderea sa de pe lista convocărilor pentru cele două meciuri amicale din SUA din ultimele zile i-a bucurat, evident, pe suporterii rossoneri, deoarece, în perspectiva derby-ului, „Diavolo” are nevoie să-și regăsească golgheterul. Christian, în ciuda pauzei, rămâne golgheterul rossonero în campionat (4) și pe tot sezonul (6, plus 2 pase decisive). Atacantul care nu oferă repere, jucătorul capabil să schimbe echilibrul fazei ofensive. El se simte evident în largul său la „rossoneri”, atât de mult încât a afirmat în ultimele zile că „trăiesc cel mai bun moment al meu în fotbal”. O uniune, cea cu Milan, destinată să continue: în curând vor fi reluate discuțiile pentru prelungirea contractului din 2027 până în 2030.

critici—  O relație fericită, cea cu „rossonero”. Dar cum stau lucrurile în Statele Unite? În principiu, nu există niciun suporter din SUA care să-l poată pune la îndoială pe Pulisic, dar, fără îndoială, în ultima perioadă nu au lipsit criticile la adresa celui care, la finalul carierei, va fi cu siguranță încoronat drept cel mai bun jucător american din toate timpurile. Personalități influente din lumea fotbalului american, precum Landon Donovan și Alexi Lalas, nu s-au abținut să lanseze aluzii la adresa atacantului de la Milan, care, inevitabil, au ajuns să influențeze și o parte a opiniei publice, mai ales pe cea mai vocală de pe rețelele sociale. În vară, Donovan nu i-a iertat lui Pulisic refuzul de a participa la Gold Cup, folosind cuvinte chiar dure, la care a răspuns sec Mark Pulisic, tatăl lui Christian, care l-a numit ipocrit pe fostul căpitan al naționalei americane. Lui Alexi Lalas, acum unul dintre cei mai importanți comentatori ai fotbalului american, nu i-a plăcut însă faptul că acesta nu a fost convocat pentru perioada de noiembrie, ajungând chiar să-i pună la îndoială calitățile de lider. „Nu cred că Christian este căpitanul de care are nevoie această echipă, dar problema este că nu există alternative”, a spus fostul fundaș al echipei Padova în podcastul „State of The Union”. „Căpitanul tău nu trebuie neapărat să fie cel mai bun jucător al echipei”.
nemulțumiri—  Pe măsură ce se apropie Cupa Mondială de pe teren propriu, Pulisic plătește mai ales pentru suișurile și coborâșurile unei echipe care pare să fie încă un șantier în construcție. Absența sa de la Gold Cup, întoarcerea în Italia înaintea meciului cu rivalii de mereu, Mexic, de acum un an, și neconvocarea pentru o fereastră de noiembrie „snobată”, de altfel, de mai mulți alți veterani, au amplificat și o nemulțumire care pare însă să fie trecătoare. Paradoxul provine tocmai din faptul că cea care a fost, de departe, cea mai bună prestație a naționalei din era Pochettino a avut loc fără „Captain America”. Scorul de 5-1 cu care o echipă plină de jucători de rezervă a învins marți seara Uruguayul reprezintă nu doar un bun punct de plecare în perspectiva Cupei Mondiale, ci și o injecție de încredere pentru o echipă care, în ultimele luni, nu și-a încântat deloc suporterii. Un lucru este însă cert, iar Pochettino nu încetează să-l sublinieze: echipa națională a SUA nu poate ignora talentul jucătorului de la Milan.