Fostul portar al naționalei italiene: „Încă mă trezesc gândindu-mă la acea cupă aflată la un metru de mine. Vialli era un adevărat lider, iar Boskov ne spunea mie și lui Lanna: «Până la meci, fiți profesioniști»”

Dacă Gianluca Pagliuca ar putea desena triunghiul vieții sale, primul dintre cele trei vârfuri ar fi Genova, unde a câștigat cu Sampdoria și s-a afirmat ca portar la nivel mondial. „Au fost șapte ani minunați. Am câștigat un titlu istoric și am pierdut o finală care încă doare foarte tare. Este o rană care nu se va vindeca niciodată”. Celelalte două laturi ar atinge Milano — cinci sezoane la Inter cu Ronaldo și Vieri — și Bologna, casa lui. Ne răspunde de acolo. „Sunt mândru că am jucat cu echipa visurilor mele”. Discuția alunecă apoi printre amintiri, victorii și regrete, mai ales meciul de la Pasadena pierdut la lovituri de departajare cu Brazilia în ’94.

Pagliuca, să începem cu Sampdoria. Sezonul în care ați câștigat scudetto a fost unul extraordinar.

„Se vorbește doar despre sezonul în care am câștigat scudetto și despre finala Cupei Campionilor, dar am avut multe sezoane de top. Eram un grup de excepție”.

Pe bancă era Boskov. Se spune că Mancini și Vialli alcătuiau formația în locul lui…

„Să-l includem și pe Vierchowod: erau consilierii lui de încredere. Dar să fie clar, nu ei comandau. Discutau, dar deciziile le lua întotdeauna Boskov”.

Am vorbit despre Vialli. Ce amintire v-a lăsat Gianluca?

„Era un om incredibil, unul care-ți spunea lucrurile în față. Și din acest motiv nu ne-am certat niciodată. Am cunoscut o persoană adevărată, știa să fie lider pe teren și șef de grup seara”.

În Genova, în acei ani, se spunea că și dumneavoastră erați un iubitor al localurilor…

„Este adevărat, nu neg. Mi-a plăcut întotdeauna să petrec. Am fost cu multe femei. Nu-mi plăcea prea mult să beau, dar știam să mă distrez…”.

Cine erau tovarășii dumneavoastră în discotecă?

„Mulți, trebuie să spun. În anul în care am câștigat scudetto-ul cu Sampdoria, aveam un obicei: mergeam la Bologna luni, petreceam seara acolo, iar marți eram la Bogliasco să mă antrenez. Oh, pe teren câștigam toate meciurile. Îmi amintesc că odată l-am întâlnit pe Vialli la Bologna, îmi făcuse o surpriză. «Trebuie să mă suporți și aici», îmi striga în timp ce mă îmbrățișa”.

Boskov știa?

„Vinerea ne recomanda mie și lui Marco Lanna să fim profesioniști până în ziua meciului. «Închideți robinetele», ne spunea. Și noi izbucneam în râs”.

Erați un grup foarte unit. Este adevărat că mai există un grup de chat activ pe WhatsApp?

„Da! O folosim des. Trebuie să spun că, în mijlocul tragediei, moartea lui Gianluca ne-a unit și mai mult. Și el scria des, era foarte activ în grup”.

Victoria împotriva Barcelonei în finală ar fi fost încheierea perfectă a cercului?

„Sigur că da. Am fi meritat-o. Rămâne o rană care nu se va vindeca niciodată”.

Apropo de finale pierdute, doi ani mai târziu a venit înfrângerea de la Pasadena. Mulți dintre colegii dumneavoastră au descris-o ca un coșmar care durează de treizeci de ani. Este așa și pentru dumneavoastră?

„Încă nu pot dormi. Mi se întâmplă să mă trezesc noaptea și să revăd videoclipurile cu loviturile de la 11 metri. Mă trezesc și îmi spun «Aruncă-te la dreapta!». În schimb, m-au păcălit de trei ori. Am apărat unul, dar n-a fost de ajuns. Nu-mi ies din cap o imagine: eu trecând la un metru de cupă. Puteam s-o ating, era acolo…”.

Acela a fost Campionatul Mondial al „Asta e o nebunie” rostit de Baggio către Sacchi. Tu ai provocat acea schimbare…

„Da, am fost eliminat și a intrat Marchegiani. Eu și Robi ne-am întâlnit în vestiar și a fost o jumătate de oră de tăcere absolută. Ne-a ajuns o privire ca să ne înțelegem”.

În vara aceea ai trecut la Interul lui Moratti. În cinci ani ați câștigat doar o Cupă UEFA la Paris. Meritați mai mult?

„Da, absolut. În 1998 am suferit o serie de furturi repetate. Juve era o echipă mare, dar noi eram mai puternici și meritam. Faultul lui Iuliano asupra lui Ronaldo rămâne o pată de neșters. Mi-au luat un titlu. A fost un scandal… și de fiecare dată când mă gândesc la asta mă enervez”.

Este adevărat că ai fost aproape de Manchester United?

„Ferguson mă voia, dar Inter tocmai îl luase pe Ronaldo și eu nu aveam nicio intenție să plec: eram în echipă cu Fenomenul, cel mai bun jucător pe care l-am văzut vreodată în toată cariera mea. În plus, Moratti nu voia să mă cedeze. Premier League avea atunci mai puțină atracție decât Serie A, astăzi probabil aș face o alegere diferită. Atunci, toți cei mai buni veneau să joace la noi„.

A mai existat vreo altă posibilitate?

”Când eram la Sampdoria m-a sunat Mazzone. Roma fusese tocmai cumpărată de Sensi și voiau să o refacă. Dar eu mă simțeam bine la Genova și am refuzat”.

Pe vremea când jucai la Sampdoria, ai fost protagonistul unui accident de mașină. Porsche-ul tău s-a făcut bucăți, tu ai scăpat datorită airbagurilor. A existat o neînțelegere cu jurnaliștii din cauza difuzării eronate a informațiilor?

„O neînțelegere nu, dar la știri au exagerat puțin. Îmi făceam griji mai ales pentru mama mea: auzise că eram în stare gravă și se speriase. A fost un accident grav, dar am scăpat doar cu o fractură deschisă a claviculei”.

Până acum câteva sezoane, a fost antrenor de portari la echipa Primavera a clubului Bologna. Înainte, timp de un an, a antrenat echipa națională de juniori a clubului Rossoblù: ce fel de antrenor este Pagliuca?

„Aș spune că sunt strict. În vestiar îi certam pe băieți pentru cercei și coafuri: «Nu antrenez indienii», le spuneam. Îmi place să-i învăț să nu renunțe și să privească dincolo de obstacole. Așa se ajunge sus”.