La „Panchina d’oro” a terminat pe locul al treilea, în spatele lui Conte și Gasp, a bombardat Atalanta fără să o învingă, a văzut cum vedeta sa a ratat un penalty. Dar de sus, cineva privește…

Departamentul Tehnic al Federației Italiene de Fotbal i-a acordat ieri lui Cesc Fabregas, antrenorul echipei Como a miracolelor, locul al treilea pe podiumul „Panchina d’oro”, în spatele lui Antonio Conte, care a câștigat titlul de campion cu Napoli, și al lui Gian Piero Gasperini, care a readus Atalanta în Liga Campionilor. O mare satisfacție pentru un antrenor aflat încă la începutul carierei, dar care a venit poate la momentul nepotrivit, în ziua în care îi venea mai natural să-și blesteme meseria. Cu câteva ore înainte, îi dăduse o lecție de fotbal echipei Atalanta, o străpunsese ca pe Sfântul Sebastian cu vreo douăzeci de șuturi, își văzuse cel mai bun jucător (Nico Paz) ratând un penalty în ultimele secunde și, în loc de cele 5 goluri prevăzute de statistici, nu marcase niciunul. Iar împotriva lui Milan i-a mers și mai rău.

Dacă sus, deasupra Coverciano, ar fi intuit zeul fotbalului, Cesc probabil i-ar fi întrebat: „De ce, Doamne? Totuși, eu joc bine, așa cum îți place Ție. Nu mă închid, nu pornesc contraatacuri”. Iar zeul fotbalului, sfâșiind norii florentini, probabil i-ar fi răspuns: „Gândește-te ce plictisitor ar fi fotbalul dacă ar câștiga mereu și numai cei care merită… Eu am dăruit acestui joc ceea ce este mai prețios: libertatea. Libertatea unui moment întâmplător, a unui ricoșeu nefericit, a unui penalty ratat, libertatea de a câștiga jucând prost. Dar tu ești pe drumul cel bun, Cesc, cel mai bun, cel care duce departe, spre lumină; perseveră fără îndoieli și consolează-l pe acel băiat care joacă ca un înger. O lovitură de pedeapsă ratată cântărește mai puțin decât un puf. Adevărat îți spun: peste un an vei fi încă aici, cu o „Bancă de Aur” în brațe”.