Teatralizări, proteste, speculații tactice, pauze: campionatul nostru nu pregătește pentru fotbalul care se joacă acum în lume. Și dacă cel mai bun dribbler din Italia este un fundaș lateral…

Intensitatea este ca șalotul, care se regăsește în toate rețetele. De îndată ce fotbalul italian se împiedică, cuvântul „intensitate” sare în fruntea subiectelor de actualitate. Ea e de vină. Pentru tot. Chiar și pentru schimbările climatice. „Ne lipsește intensitatea”. Ieri, însă, observatorul de fotbal al CIES ne-a furnizat date pentru a vorbi despre acest subiect într-un mod ceva mai concret. A definit conceptul de sprint: o viteză de 25 km/h menținută timp de cel puțin 0,7 secunde.

Apoi a întocmit clasamentul campionatelor europene în care se parcurg cei mai mulți metri în sprint. Iată ce este intensitatea: continuitatea alergării rapide. Pe primul loc se află Premier League, cu 199,6 metri. Urmează campionatul olandez (193,7 m) și cel elvețian (190 m). Italia? În afara primelor 10, devansată chiar și de Franța, Norvegia, Belgia, Suedia, Spania, Germania și Turcia. Serie A, plină de teatru, proteste, speculații tactice și pauze continue, nu antrenează sprintul prelungit. Așadar, dacă Norvegia schimbă ritmul, „azzurii” se trezesc în situația adversarilor lui Sinner, un monstru al intensității: bombardați cu mingi, incapabili să țină un ritm ridicat. Același lucru se întâmplă și cu cluburile noastre în cupă. Dacă Roma, care are un lot inferior față de multe alte echipe, se menține în frunte, este pentru că Gasp a insuflat deja intensitatea Atalantei, cea mai revoluționară echipă italiană din ultimii 10 ani. Niciodată nu s-au văzut revoluționari care să meargă pe jos. Un adversar, fie îl driblezi, fie îl depășești în viteză. Jucătorul cu cele mai multe driblinguri reușite din lotul național este un fundaș lateral (Palestra, 17), la mare distanță de Yamal (33) și Mbappé (30). Nu știm să sprintăm și nici să driblăm. Playoff-urile nu sunt o insultă la adresa istoriei noastre, ci o oglindă fidelă.