Fostul mijlocaș brazilian: „Arrigo era ca un tată, Zamparini un domn, dar fără răbdare, pe Sabatini, în schimb, nu-l respect: m-a dat afară de două ori fără măcar să-mi spună. La Roma, noi, brazilienii, făceam câte una pe zi…”

Fabio Simplicio a rămas exact așa cum ne-l aminteam din perioada în care era jucător. Puțin mai rotunjit, dar mereu zâmbitor. Are un râs care te binedispune. Și când povestește, își spune anekdotele și poveștile una după alta. Ca și cum ar fi diapozitive scoase din pachet, una după alta, de la Parma până la Palermo și la Roma, cu Totti și De Rossi. „Daniele e un brazilian ratat. Avea sufletul unui petrecăreț. Apoi era un exemplu, un suporter pe teren”. Multe amintiri. „Am ajuns în Italia datorită lui Sacchi. La Roma am întâlnit două persoane care m-au lăsat fără suflare: amândoi se numesc Francesco. Pe unul l-am văzut la Trigoria, pe celălalt la San Pietro. Și îmi bătea inima de emoție”.

Fabio Simplicio, ai ajuns în Italia în 2004. De ce la Parma?

„Sacchi a fost cel care m-a recomandat. Spunea că, potențial, eram mai bun decât Kakà. De fapt, Ricardo practica un alt sport. Dar Arrigo a fost pentru mine ca un tată, pe lângă faptul că a fost un mare susținător”.

Îți amintești prima întâlnire?

„M-a întâmpinat în oraș și mi-a spus să intru mereu cu forță. Rezultatul? În primele trei meciuri am primit trei cartonașe galbene. Dar el îmi spunea să insist”.

Parma, ce ani au fost aceia?

„Fantastici, chiar dacă mi-a fost puțin greu să mă acomodez. Mă duceau la cină la restaurantul lui Morfeo, nu înțelegeam italiana și nu prindeam ironia. Apoi, de îndată ce am învățat-o, am râs de ne-am prăpădit”.

L-ați menționat pe Morfeo, un talent irosit?

„Mimmo este unic, nu irosit, ci extrem de puternic. Avea o clasă de top, lovituri de elită. Ar fi putut face mai mult, cu siguranță. Este unul dintre cei pe care îi pun în Olimp, alături de Totti. El și Francesco sunt cei mai buni cu care am jucat vreodată”.

Apropo de Totti, ați mers la Roma pentru el?

„M-am emoționat de două ori: când l-am văzut pe el și când l-am văzut pe Papa Bergoglio la San Pietro. Și amândoi se numesc Francesco. Credeți-mă, e ceva special. Și da, am ales-o pentru prestigiu și pentru a juca cu Totti și De Rossi. Ne-am distrat. Aveam un grup de brazilieni care făceau câte o nebunie pe zi”.

În acei ani circulau zvonuri despre lipsa voastră de profesionalism. Unii scriau că vă prezentați la antrenamente beți…

„Roma, se știe, este un loc complicat din punct de vedere al radioului, al zvonurilor și al ziarelor. Minunată, dar dură la nivel media. Îmi amintesc că la început, când eram accidentat și nu jucam, se vorbea despre mine spunându-se o mulțime de lucruri false. În afară de toate astea, totuși, de vreo două ori chiar am ajuns beți… cel puțin noi, brazilienii”.

Povestiți-ne, dacă se poate.

„Precizez că pentru mine vestiarul este sacru, dar cu Ranieri s-a întâmplat să sărbătorim Carnavalul brazilian acasă la un coechipier. A doua zi eram niște cadavre. Eu nu vedeam mingea. Claudio ne-a certat: «Brazilieni, ce ați făcut aseară?». Și ne-a trimis să facem duș. Am râs de asta mai târziu. Ne lua adesea în râs. Dar nu e singura pe care am făcut-o… aș vrea să povestesc încă una”.

Te rog.

„Odată am intrat cu mașina într-o fântână din Parma. Eram beat și n-am reușit să opresc. Putem spune că a fost o greșeală de tinerețe…”.

Să revenim la fotbal. E adevărat că Mourinho te voia?

„Da, am fost foarte aproape să mă transfer la Inter. Am vorbit și cu Moratti și știu că Mou m-ar fi vrut în mijlocul terenului. Totul a eșuat din cauza banilor și a contrapartidelor, eu aș fi mers cu plăcere. Dar nu erau doar nerazzurii, am avut multe alte posibilități”.

Juventus?

„Da, și asta. În acel caz, m-a sunat Amauri și mi-a spus că bianconerii mă urmăreau. Mi-ar fi plăcut să joc din nou cu el, dar sunt fericit că am ajuns la Roma”.

Există cineva în cariera ta care te-a dezamăgit?

„Am avut mereu relații bune cu toți, dar era un director care nu mă putea vedea” .

Cine?

„Walter Sabatini. M-a dat afară atât la Palermo, cât și la Roma. La rosanero l-a luat pe Pastore în locul meu, așa că n-am nimic de spus, dar voia chiar un profil diferit de al meu. Mai mult decât alegerile, m-au jignit manierele folosite. Nimeni nu m-a implicat vreodată: doar un «trebuie să pleci». Gata”.

Ai avut ocazia să vorbești cu el despre asta ulterior?

„Niciodată, zero contacte. Dar îmi e bine așa. Nu mi-a plăcut cum s-a comportat și nu-l respect, punct”.

La Palermo a fost o confruntare și cu Foschi. Sau cel puțin așa s-a scris în ziare…

„Doar la început. M-a chemat la Milano să semnez și a schimbat condițiile contractului. Nu am acceptat și am plecat. Apoi Zamparini a insistat: «Îl vreau pe Simplicio acum» și a început să țipe. Așa că m-au chemat din nou, au schimbat câteva lucruri și am semnat. Apoi, cu Rino, am glumit de multe ori pe seama asta”.

Și președintele era un tip ciudat…

„Da, avea câteva obsesii. Dar cu mine s-a purtat întotdeauna ca un domn. Schimba antrenorii tot timpul: la un moment dat avea 4-5 sub contract. Erau suficiente două meciuri jucate prost ca să-și piardă răbdarea. Mie îmi spunea să atac mereu”.

Cu ce se ocupă Simplicio astăzi?

„Am multe afaceri, între restaurante, magazine și parcuri de distracții. Îmi place și să descopăr jucători, să urmăresc multe meciuri. Dar am un vis: să devin președinte al unui club”.

Ca Zamparini?

„Poate un pic mai răbdător, haide…”.