Fostul portar al echipei Giallorossi locuiește în Florida și este antreprenor în construcții: „Spalletti e un geniu, în timp ce cu Ranieri nu am avut niciodată o relație”
Când menționezi Colosseumul, ochii i se luminează. „A fost primul lucru pe care l-am văzut imediat ce am ajuns la Roma, am rămas cu gura căscată”. Alexander Marangon Doni răspunde din Statele Unite, unde locuiește de ani buni. S-a mutat cu familia la Orlando și a fondat un adevărat imperiu: clădiri, case, centre comerciale. Compania sa se numește „D32 invest”, după numărul pe care îl purta între buturi. De fapt, când îi vorbești despre fotbal, se aprinde. „Nu mai urmăresc atât de mult, dar rămân un suporter al Giallorossi”. Doni a fost portarul Romei timp de șase sezoane – 150 de meciuri între 2005 și 2011 – și, când vorbește despre asta, pare să retrăiască acele emoții. I se citește pe chip. „Spalletti a fost cel mai bun antrenor pe care l-am avut vreodată, câte râsete am avut cu Totti și De Rossi. În ceea ce-l privește pe Ranieri, însă, mai bine să nu vorbim…”.
Doni, să începem cu prezentul. Cu ce te ocupi astăzi?
„După ce m-am retras din fotbal, am studiat mult și am deschis o serie de afaceri. Locuiesc în Florida din 2017, dar călătoresc în toată lumea. Am și un centru sportiv legat de școala de fotbal a Romei, o sală de sport, o agenție de management al sportivilor și multe afaceri în sectorul imobiliar. Am construit peste trei mii de case. În plus, am deschis și un parc de distracții împreună cu fostul meu coleg Fabio Simplicio”.

Se spunea că anul trecut a fost pe punctul de a cumpăra Brescia. Cât adevăr este în asta?
„Da, negocierile fuseseră demarate. Eu făceam parte dintr-un grup de investiții și ideea îmi plăcea foarte mult. Dar au existat câteva dinamici interne care ne-au determinat să nu încheiem afacerea. Păcat”.
Aveți în plan să achiziționați alte cluburi?
„Cu fondul am negociat achiziția unor cluburi din Portugalia, Brazilia și Italia. Unele afaceri au mers bine, sperăm să avem ocazia să facem și altele în viitor. Poate chiar în țara dumneavoastră…”.
Să trecem la amintiri. Când menționez Roma, privirea vi se schimbă. Ați lăsat acolo o parte din suflet?
„O consider acasă. M-am îndrăgostit de oraș de îndată ce am văzut Colosseumul. Apoi Roma, suporterii, Olimpico. Un vis”.
Spalletti a marcat primul său gol într-un derby. Un botez al focului.
„Era 23 octombrie 2005, am terminat la egalitate, 1-1. Nu jucasem niciodată înainte în campionat, a fost incredibil să debutez într-un astfel de meci. Aveam 26 de ani, mi-a trecut prin minte tot parcursul făcut până în acel moment”.

Cu Spalletti s-a creat o legătură frumoasă. A fost cel mai bun antrenor pe care l-ai avut vreodată?
„Da. Un geniu. Luciano este o persoană autentică, directă. Îți spune lucrurile în față. Apoi, era mai bine să nu-l enervezi, pentru că putea chiar să te pălmuiască. Când țipa, făcea să tremure pereții din Trigoria…”.
V-ați distrat în acei ani, totuși…
„Sigur că da. Aveam o echipă super, formată din mulți brazilieni. Încă mai ținem legătura des, sunt prietenii pe care ți-i păstrezi toată viața. În vestiar se întâmpla ceva în fiecare zi. Cât am râs cu Totti și De Rossi”.
O poveste cu căpitanul?
„Francesco era un fenomen, pe teren și în afara lui. Era suficientă o privire ca să ne insufle încredere. E un brazilian ratat, are lovituri pe care le-am văzut doar la Ronaldinho și Kakà, cu care am jucat la națională. Apoi, însă, ieșeam și era un spectacol continuu. Într-o seară i-a oferit o mie de euro unui chelner ca să treacă pe lângă mese, să sară în piscină în chiloți și să urle ca Tarzan bătându-se în piept. Încă îmi vine să râd dacă mă gândesc la asta”.
Din punct de vedere personal, însă, la Roma a avut de-a face cu un mediu particular…
„Este un oraș minunat, care are însă și părți aspre și defecte. De exemplu, radiourile. De-a lungul anilor am auzit multe lucruri neadevărate despre mine: se spunea că provocam probleme în vestiar, că voiam să plec, că nu eram un profesionist serios. Toate prostii. Din fericire, am putut conta pe un grup de jucători minunat, care m-a susținut mereu. A spus-o și De Rossi într-un interviu. A cerut să se înceteze inventarea de povești false…”.&
S-au scris multe și despre Ranieri…
„Prefer să nu vorbesc despre asta, nu am prea multe de spus. Pentru mine a fost un sezon complicat, am jucat puțin. Eu și antrenorul, însă, nu am avut niciodată o relație”.
V-a pedepsit pentru că ați acceptat o convocare la națională, când, în opinia lui, ar fi trebuit să rămâneți la Trigoria pentru a vă recupera?
„Mă simțeam bine și nu aveam de gând să renunț la convocarea la națională: vara urma să aibă loc Cupa Mondială. M-am întors și nimeni nu m-a mai luat în considerare. Eram al patrulea portar, mă antrenam separat. Nu mi s-a dat niciodată o explicație”.
Este adevărat că ați fost aproape de Juventus?
„Da, de două ori. O dată după primul an în Italia, altă dată după experiența mea la Liverpool. Bianconerii căutau un înlocuitor pentru Buffon, aș fi mers acolo să-mi joc locul. În 2006 mă voia și Barcelona lui Eto’o și Messi. Eram unul dintre portarii Braziliei, e normal ca marile echipe europene să mă caute. Eu, însă, voiam să joc mereu și la Roma mă simțeam foarte bine”.
Se întâmplă să te întorci?
„Mai rar decât mi-aș dori. Fratele meu Joao locuiește acolo, la fel și sora mea. M-aș întoarce să mănânc o carbonara făcută cum trebuie. Sunt foarte atașat de oraș și de oameni, am amintiri fantastice”.
Ce relație ai cu fotbalul astăzi? Ai fost nevoit să te retragi din cauza unei probleme cardiace.
„Odată cu trecerea timpului, s-a schimbat. Am suferit un stop cardiac și mi-am riscat viața. Apoi am reînceput să joc la Botafogo în 2014, dar după un sezon a trebuit să mă opresc din nou. A fost groaznic. Îmi amintesc că, pentru o perioadă, am avut o adevărată aversiune: nu mă uitam la niciun meci, ba chiar schimbam canalul de îndată ce vedeam fotbal la televizor. Astăzi nu mai urmăresc atât de mult, dar voi rămâne mereu un suporter al Giallorossi”.
V-ați întoarce în fotbal?
„În viață, niciodată să nu spui niciodată. Poate o voi face ca investitor, cine știe…”.