Prezentator, autor, vorbitor la radio. Întotdeauna la viteză maximă. Apoi a luat o decizie: să încetinească. Și a povestit acest lucru în cartea sa, „Un decimo di te” (O zecime din tine): „Astfel, trăiesc mai bine prezentul.”

Uneori, este suficient un singur pas pentru a schimba direcția. Pentru Marco Maccarini, acel pas a fost real, concret: pe un drum prăfuit, cu un rucsac în spate și zgomotul orașului acum departe. După ani de viață într-un ritm frenetic între camere de filmat, scene și emisiuni radio în direct, a ales să încetinească. Nu pentru a evada, ci pentru a asculta. Să se asculte pe sine. Mersul pe jos a devenit noua lui busolă: un gest simplu, cotidian, dar capabil să se transforme într-o practică puternică de bunăstare fizică și mentală. Mergând pe jos, a învățat să lase în urmă nu numai superfluul material, ci și „povara” interioară care adesea ne împiedică să mergem cu adevărat înainte. Acest moment de cotitură personală a devenit și o poveste împărtășită. În cartea Un decimo di te (O zecime din tine), Maccarini împletește sfaturi practice, amintiri și reflecții născute pas cu pas, de-a lungul drumurilor și peisajelor antice care i-au remodelat ideea de timp: „Am simțit nevoia să las ceva scris, ceva durabil: nu este în firea mea, îmi dau seama, din cauza background-ului meu profesional. Pentru că am fost mereu obișnuit să lucrez la radio: mesajele mele erau efemere. În plus, nu am crescut în era internetului, unde cuvintele rămân, în bine sau în rău, în lumea virtuală.”

„Titlul se referă la o regulă de aur pentru drumeți: rucsacul nu trebuie să depășească niciodată o zecime din greutatea corporală. Dar, pentru a lărgi sensul, nu este doar o chestiune fizică: din când în când, putem lăsa problemele acasă și descoperi cum să trăim și să mergem fără această povară.”

De ce să începi să mergi pe jos?
„Pentru că mersul pe jos îți oferă mult timp pentru tine: este o lungă meditație în mișcare. După câteva zile, corpul tău se obișnuiește cu mersul pe jos și, pe măsură ce zilele trec, te simți din ce în ce mai în formă. Și îți dai seama că timpul petrecut în tăcere ți-a limpezit și mintea.”

Mai bine singur sau în companie?

„De cele mai multe ori merg singur: în acele momente îmi pot concentra atenția asupra mea. Viața mea de zi cu zi mă determină adesea să-mi petrec ziua cu multe persoane, toate foarte diferite între ele. De aceea prefer să experimentez aceste lucruri mai ales singur.”

Totuși, nu este întotdeauna singur.
„Pe unele etape am fost însoțit de prieteni precum Corrado Fortuna, Roy Paci, Frankie hi-nrg mc și Maccio Capatonda, și a fost absolut încântător. Au fost și ocazii în care am împărtășit experiența cu „non-drumeți” precum Fabrizio Biggio și Angelo Pisani: ne-am respectat și ne-am ajutat reciproc, înțelegând nevoile celuilalt, alternând ore de distracție absolută cu momente de introspecție.”

Când ți-ai dat seama că aveai nevoie să „mergi” într-un sens mai profund, nu doar fizic?

„ S-a întâmplat în 2005, când am parcurs pentru prima dată Camino de Santiago: pe atunci, era departe de fenomenul popular care este astăzi. Nu am împărtășit această experiență cu nimeni: a rămas doar a mea. Apoi, în 2016, am început să vorbesc despre aceste trasee și, de-a lungul anilor, am condus mii de oameni în drumeții”.

De unde a venit această alegere?
„Eram într-o perioadă fericită și împlinită din punct de vedere profesional: avusesem niște ani intensificați cu Trl și Festivalbar. Dar nu aveam timp pentru mine. Mergeam prea repede. Tatăl unui prieten mi-a sfătuit să încetinesc. A fost prima dată când am început să citesc semnele pe care mi le oferea călătoria. Pentru că mi-am acordat timp să fac asta.”

Revenind la 2005, cum te-ai simțit în primii kilometri?

„Nu eram pregătit nici fizic, nici tehnic. Am pornit cu un rucsac prea greu, iar primii kilometri au fost foarte dureroși. Dar imediat am întâlnit oameni care mi-au dat sfaturi valoroase. Durerea fizică a dispărut după câteva zile, lăsând loc percepției, plăcerii de a trăi ceea ce trăiam. Cum a fost călătoria? Există o regulă nescrisă pe care am învățat-o pe pielea mea: la început este plăcut, dar la sfârșitul zilei simți oboseala. În a doua zi, găsești puterea să o iei de la capăt. A treia zi este o adevărată încercare. Dacă treci de ea, lucrurile nu pot decât să se îmbunătățească. Și începând cu a șasea zi, ai putea merge… la nesfârșit.”

Ți s-a schimbat abordarea de-a lungul timpului?

„De-a lungul anilor, am învățat să mă antrenez înainte de a porni la drum. Este un obicei foarte util pentru a evita durerea inițială. În cele două luni înainte de o plimbare, încerc să fac exerciții fizice de trei sau patru ori pe săptămână, astfel încât să mă pot bucura de călătorie încă de la primul pas. Dacă există un pericol real, trebuie să fii atent. Dar de multe ori temerile sunt rodul imaginației noastre, așa că nu trebuie să le lăsăm să ne influențeze. Frica naște și mai multă frică. Sfatul meu? Dacă trebuie să faci ceva nou, fă-o pur și simplu. Nu lăsa riscurile ipotetice să te oprească.

Ce beneficii fizice ai observat de când ai început?

„Mersul pe jos reduce masa de grăsime, chiar dacă nu slăbești întotdeauna: mușchii se întăresc și corpul devine ca oțelul. Mă descriu ca un călător vesel, nu ca un pelerin pocăit: îmi place să împărtășesc momente de convivialitate cu alți drumeți. Unele trasee, cum ar fi Magna Via Francigena din Sicilia, te fac să te întorci acasă cu câteva kilograme în plus datorită ospitalității localnicilor.”

Cum gestionezi durerea și prevenirea accidentărilor?
„Este un lucru foarte personal. În cazul drumețiilor devoționale, cum ar fi Camino de Santiago, chiar și disconfortul face parte din procesul de purificare. Cu toate acestea, încerc întotdeauna să le previn: folosesc vaselină pentru a evita bășicile, îmi ușurez rucsacul pentru a-mi proteja genunchii și îmi îngrijesc picioarele în fiecare seară. De asemenea, fac și muncă mentală: încerc să înțeleg dacă durerea fizică poate corespunde cu ceva psihologic. A da un sens durerii mă ajută să o depășesc.”

Cât de importantă este alimentația?

„ Nu sunt foarte strict când vine vorba de pregătire, dar sunt în timpul drumeției. Au fost călătorii, când eram singur, în care am pregătit mâncarea în avans: am uscat-o pentru a reduce greutatea și am regenerat-o pe parcurs. În mai puțin de un kilogram, am reușit să transport ceea ce aveam nevoie pentru cinci zile, menținând o dietă echilibrată.”

Planuri de viitor?
„ Aș dori să cunosc mai bine Italia centrală și sudică: de exemplu, Calabria Coast to Coast sau Cammino delle Terre Mutate. Mergând pe jos, îți dai seama cât de frumoasă este țara noastră: adesea nu observi acest lucru când o traversezi cu mașina. În câțiva ani, visez să parcurg și unele dintre marile trasee americane, cum ar fi Appalachian Trail sau Pacific Crest Trail.”